Alfabetul limbii române are 31 de litere, de la A la Z.
Vocalele se pot cânta: A, E, I, O, U, Ă, Î.
Literele care nu sunt vocale se numesc consoane (B, C, D, F...).
Cuvintele se despart în silabe. Putem bate din palme pentru fiecare silabă.
Propoziția este un gând complet care ne spune ceva.
Scriem cu literă mare la începutul propoziției și la numele persoanelor.
Punem punct (.) la sfârșitul unei propoziții care ne dă o informație.
Folosim semnul întrebării (?) atunci când vrem să aflăm ceva.
Folosim semnul exclamării (!) pentru mirare, bucurie sau comenzi.
Cuvinte care denumesc ființe (om), lucruri (masă) sau locuri (școală).
Cuvântul care ne spune cum este un lucru: frumos, verde, mare.
Verbul arată ce face cineva: aleargă, scrie, mănâncă, doarme.
Cuvinte care țin locul numelui unei persoane: Eu, Tu, El, Ea.
Cuvinte care au același înțeles. Exemplu: zăpadă și nea.
Cuvinte cu înțeles opus. Exemplu: zi și noapte.
Se găsește în cuvinte precum: ceară, cerc, deget.
Se găsește în cuvinte precum: cireașă, cinema, cine.
Exemple de cuvinte cu GE: deget, ger, gem, rege.
Exemple de cuvinte cu GI: ginerică, gimnastică, regină.
Exemple: rachetă, pachet, pereche, chenar.
Exemple: ochi, chitară, rochie, deschis.
Exemple: gheață, ghete, gherghef.
Exemple: ghiozdan, ghiocei, ghid.
Mai multe propoziții legate între ele prin înțeles formează un text.
Titlul este numele poveștii și se scrie la mijlocul rândului.
Autorul este persoana care a scris textul sau povestea.
Dialogul este vorbirea dintre două sau mai multe persoane.
Folosim virgula (,) pentru a face o scurtă pauză în citire.
Spațiul lăsat la început de rând pentru o idee nouă.
Cititul ne ajută să învățăm lucruri noi și să călătorim cu mintea.